Archive for category Personal Stuff

Cea mai frumosa declaratie de dragoste

Declaratia pe care i-a facut-o André Gorz sotiei sale, afectata de o boala cu evolutie rapida, este una dintre cele mai frumoase declaratii de dragoste din cate am auzit. Acesta ii scria in septembrie 2007 in cartea pe care i-a dedicat-o “Lettre a D. Histoire d’un amour” urmatoarele:

Tocmai ai implinit optezeci si doi de ani, ai scazut in inaltime cu sase centrimetri, nu cantaresti decat patruzeci si cinci de kilograme si esti tot frumoasa, gratioasa si atragatoare. S-au implinit cincizeci si opt de ani de cand  traim impreuna, si  te iubesc mai mult ca oricand. De curand m-am indragostitit de tine din nou si simt iar in mine o viata clocotitoare pe care n-o potoleste decat trupul tau strans la pieptul meu”.

Image

Intregul continut al scrisorii poate fi citit aici.

Textul scrisorii este emotionant fara a fi siropos. Pur si simplu asa arata “adevarata dragoste”. O dragoste care nu tine cont de timp, de distanta, de aspect – ci ramane aceiasi. Mai mult, acest om si-a iubit sotia tot mai mult, cu fiecare zi care trecea, chiar daca, atinsa fiind de boala si de povara anilor, chipul si trupul ei se vestejisera. Nu conta! Caci pentru cel care te iubeste cu adevarat nu conteaza daca ti-a aparut un cos pe fata sau daca parul iti sta aiurea, continua sa te iubeasca. Caci – mai mult decat omul care se vede, il iubesti pe cel care nu se vede, care stii ca este acolo, undeva, sub acest invelis de carne.

Caci, “adevarata iubire” transcede timpul, nu se imputineaza, ci creste.

P.S. Poate sunt o idealista. Si ce? Mai bine sa cred intr-o iubire mare decat micile iubiri cotidiene pentru care celalalt este un “altul” si nu “acela”. Nu-mi place sa cred ca dragostea este o loterie in care cei mai multi trag lozul necastigator. Ca-n viata.

Advertisements

, , , ,

1 Comment

This is what love is about

Love itself is what is left over, when being in love has burned away.

Aceasta secventa este din filmul Captain Corelli’s Mandolin.

“When you fall in love, it’s a temporary madness. It erupts like an earthquake, and then it subsides. And when it subsides, you have to make a decision. You have to work out whether your roots become so entwined together that it is inconceivable that you should ever part. Because this is what love is. Love is not breathlessness, it is not excitement, it’s not the desire to mate every second of the day…”.

Aceste cuvinte ne amintesc de cantecul din Romeo si Julietta.

Leave a comment

Dor de poezie: Ulysses by Tennyson

Simt cateodata ca fara poezie ma sufoc, e ca si cum nu as mai avea aer, culoarea imi piere din obraji, ochii isi pierd stralucirea, nimic nu-mi prieste, nimic nu mai ma bucura… Atunci, deschid o carte si citesc  …


Ulysses

 Alfred Lord Tennyson


It little profits that an idle king,
By this still hearth, among these barren crags,
Match’d with an aged wife, I mete and dole
Unequal laws unto a savage race,
That hoard, and sleep, and feed, and know not me.

I cannot rest from travel; I will drink
Life to the lees. All times I have enjoy’d
Greatly, have suffer’d greatly, both with those
That loved me, and alone; on shore, and when
Thro’ scudding drifts the rainy Hyades
Vext the dim sea. I am become a name;
For always roaming with a hungry heart
Much have I seen and known,– cities of men
And manners, climates, councils, governments,
Myself not least, but honor’d of them all,–
And drunk delight of battle with my peers,
Far on the ringing plains of windy Troy.
I am a part of all that I have met;
Yet all experience is an arch wherethro’
Gleams that untravell’d world whose margin fades
For ever and for ever when I move.
How dull it is to pause, to make an end,
To rust unburnish’d, not to shine in use!
As tho’ to breathe were life! Life piled on life

Were all too little, and of one to me
Little remains; but every hour is saved
From that eternal silence, something more,

A bringer of new things; and vile it were
For some three suns to store and hoard myself,
And this gray spirit yearning in desire
To follow knowledge like a sinking star,
Beyond the utmost bound of human thought.
This is my son, mine own Telemachus,
to whom I leave the sceptre and the isle,–
Well-loved of me, discerning to fulfill
This labor, by slow prudence to make mild
A rugged people, and thro’ soft degrees
Subdue them to the useful and the good.
Most blameless is he, centred in the sphere
Of common duties, decent not to fail
In offices of tenderness, and pay
Meet adoration to my household gods,
When I am gone. He works his work, I mine.
There lies the port; the vessel puffs her sail;
There gloom the dark, broad seas. My mariners,
Souls that have toil’d, and wrought, and thought with me,–
That ever with a frolic welcome took
The thunder and the sunshine, and opposed
Free hearts, free foreheads,– you and I are old;
Old age hath yet his honor and his toil.
Death closes all; but something ere the end,
Some work of noble note, may yet be done,
Not unbecoming men that strove with Gods.
The lights begin to twinkle from the rocks;
The long day wanes; the slow moon climbs; the deep
Moans round with many voices. Come, my friends.
‘T is not too late to seek a newer world.
Push off, and sitting well in order smite
The sounding furrows; for my purpose holds
To sail beyond the sunset, and the baths
Of all the western stars, until I die.
It may be that the gulfs will wash us down;
It may be we shall touch the Happy Isles,
And see the great Achilles, whom we knew.
Tho’ much is taken, much abides; and tho’
We are not now that strength which in old days
Moved earth and heaven, that which we are, we are,-
One equal temper of heroic hearts,
Made weak by time and fate, but strong in will
To strive, to seek, to find, and not to yield.
Audio reading:

Link descarcare torrent aici.


 

Leave a comment

Daca ar fi sa aleg o melodie de dragoste …

As alege: “Don McLean – And I Love You So”.

Poate fi descarcata aici.

Sunt de acord cu comment-ul de pe  You Tube “This is one of those songs that are like good wine…they just seem to keep better and better as time goes by…Beautiful melody and deep, rich lyrics…Thank you!”.
Desi aceasta  melodie care nu are prea mult rating, ea va ramana in istoria muzicii “till the end”. Cum spunea un producator de muzica la “it’s one of those songs”. Aceast cantec nu este numai pentru romantiosi, cum au unii tendinta sa creada. Este pentru cei care inteleg. Ceilalti pot sa merga mai departe … Imi plac versurile.Sunt deep. Imi place daruirea artistului atunci  cand interpretaeaza. Se vede ca e vorba de o melodie care are in spate experienta si simtirea. Nu banii, nu succesul. E interesant, cei mai multi artisti spun ca atunci cand au incercat sa faca o melodie care sa aduca bani, nu le-a iesit. Cele doua, arta si succesul comercial nu merg mana-n mana. Cel putin, de cele mai multe ori. Dar, sa nu uitam, ca muzica e o industrie. Tot respectul pentru cei care reusesc sa le imbine pe amandoua. Insa e greu, e foarte greu …

“Don McLean – And I Love You So”. 

And I love you so
The people ask me how
How I’ve lived ’til now
I tell them I don’t know

I guess they understand
How lonely life has been
But life began again
The day you took my hand

And yes I know, how lonely life can be
The shadows follow me
And the night won’t set me free
But I don’t let the evening get me down
Now that you’re around me

And you love me too
Your thoughts are just for me
You set my spirit free
I’m happy that you do

The book of life is brief
And once a page is read
All but life is dead
That is my belief

2 Comments

Ce ma "reseteaza" ?

Mi-a placut  acest post despre ce ne face placere. E vorba despre lucruri pentru care viata merita traita. Micile placeri ale vietii care “keeps you going” … Acele  MOMENTE in care simti ca traiesti si iti spui: “La vita e bella”.

 My List
Daca e sa vorbim de “resetat”, pe mine ma “reseteaza” natura. Imi place foarte mult sa ma plimb intr-o zi de toamna, atunci cand frunzele cad, vantul adie usor iar aerul are o savoare speciala.
Imi place vremea inainte de furtuna cand in jur se simte “mirosul ploii” si vantul bate din ce in ce mai tare.
O escapada in munti imi prinde iar bine. Ador aerul rece si intepator dar in acelsi timp de o prospetime savuroasa – pe care il intalnesti numai la munte.
Imi place sa calatoresc – chiar foarte mult.  Sa vad oameni si locuri. Ma simt mult mai bine cand vad oameni pe care nu i-am mai vazut demult  si imi povestesc ce-au mai facut. Sau, mi-e dor sa revad locurile care mi-au fost dragi odata. Imi plac locurile isorice si locurile pe care le vad pentru prima oara, spunand-mi in gand “n-am mai fost niciodata aici”. De aici si vorba “sa privesti ceva ca pentru prima data”. Imi place reinventarea. E frumos cand calatoresti, vezi locuri noi, dar e frumos si cand vezi aceleasi locuri cu alti ochi.
O carte buna intr-o zi de iarna (sau cand ploua si tuna afara) face minuni.
O plimbare cu bicicleta imi incarca bateriile.
Un ceai firbinte baut pe terasa dimineata. Mirosul cafelei intr-o dimineata friguroasa cand te-ai trezit si primul lucru pe care il faci este sa pui ibricul pe foc.
Alergatul in aer liber pe malul Dambovitei, in timp ce ascult muzica preferata la casti.
Muzica. N-as putea trai fara muzica …

Leave a comment

Intr-o zi de sambata …

Nu toate sambetele sunt frumoase, sunt unele in care afara e frig, ger chiar, si tot ce vrei este sa ajungi cat mai repede acasa. Uneori metroul de duce pe la Unirii, iar pentru a-l schimba trebuie sa cobori si sa astepti pe peron pana vine trenul potrivit. Cateodata, ceea ce se intampla pe acel peron te surprinde placut si ai vrea sa mai stai. Astazi, motivul pentru care am stat mai mult decat in mod obisnuit la Unirii 2 a fost piesa de teatru “Pierrot Lunaticul”. Frumoasa initiativa celor de la Teatru Act. Mi-a placut atat de mult ce am vazut incat trenul a trecut de patru ori pana sa il iau. Totul este excelent in acest spectacul: actorii, muzica, regia. Pur si simplu te prinde. Langa mine era un copilas micut  de vreo trei ani care scotea sunete de exclamatie de fiecare data cand ceva il incanta. M-a inviorat rasul acelui copil. Pentru el, totul era extraordinar, poate vedea asa ceva pentru prima data in viata lui. M-am bucurat si eu cu el. In aceasta epoca in care ” le avem pe toate” putine sunt lucrurile care sa ne mai impresioneze. Si totusi … bucuriile simple vor ramne. Acest spectacol este bun tocmai prin faptul ca transmite emotiile in mod direct si nemijlocit, ceea ce actorii prezinta sunt fapte de viata. Speranta, bucurie, tristete, dejamagire, teama – toate aceste trairi se succed pe chipul mimilor intr-un ritm alert.

Daca ajungi la la 12.30 in Unirii 2 si este un astfel de spectacol , poposeste pentru cateva minute si foloseste ochii pentru a vedea cu inima.  In font, pentru ce ne grabim atat ?!

  

Leave a comment