Archive for January, 2011

Ne-am scos! Dependenta e buna

Conform teoriei lui Gary Becker, laureat Nobel si co-fondator al teoriei dependentei  rationale, se pare ca bautura si drogurile nu sunt tocmai rele. Tim Harford (The Economist) explica toate acestea mult mai bine aici si aici.

Leave a comment

Si-am ajuns la FRIENDS

Neasteptat de frumos la Friends Advertising. M-a surprins atmosfera, locul si oamenii. Situata pe str. Ion Brezeianul nr. 4, mica agentie mare (si aici nu ma refer la volum sau marime,ci la pontential) este un spatiu in care te simti in largul tau. IAA prezinta povestea agentiei aici. Cand am intrat in sediul Friends am ramas putin uimita, totul in jur are un aer atat de boem care te relaxeaza automat. Pana sus am venit cu un lift care 2 secunde mergea iar 5 se odihnea, astfel incat credeam ca nu mai ajung, dar, cu chiu cu vai, “minunatia” s-a oprit la ultimul etaj. Cand am deschis usa liftului,  am pasit direct intr-o camera mare care parea ca nu se mai termina. M-am uitat in jur si am observat ca locul era o mansarda – un spatiu deschis, fara usi. Mai intai, am vorbit cu Alexandra, fata de la receptie, care mi-a devenit simpatica din primul moment in care am vazut-o. Ea mi-a indicat-o pe Corina Barbu care era pe o canapea de alaturi in fata laptop-ului.. Cand m-a vazut, Corina mi-a zambit, a intins mana, si s-a prezentat. Am facut si eu la fel. O stiam pe Corina din cateva mail-uri schimbate si stiam cum arata din poza postata pe Facebook. Mi-a facut o impresie foarte buna prin felul prompt, deschis si simpatic de a raspunde la mail-uri. Am discutat si discutat. Desi vorbea cu mine, Corina trebuia sa fie atenta si la lucrurile din jur. Din cand in cand cineva o intreba “ai vazut cumva bricheta?”, “Stii unde mi-am lasat tigarile?”. Corina m-a intrebat “care-i povestea mea”. Am zambit si i-am spus “Nu-i atat de simplu sa-ti spun povestea mea. Sunt multe de spus. Dar iti pot spune cateva lucruri despre mine”. Si i-am spus despre de faptul ca sunt din Craiova, am facut un liceu vocational in Oradea, am mers la facultate in Cluj, apoi am venit in Bucuresti la master. Experienta profesionala? Da, am lucrat. Nu mult – da am lucrat. Putin in media, putin in altele. Mai mult in fotografie. Ce-mi place sa fac? Imi place sa merg cu bicicleta, sa patinez (role), sa citesc, sa ies cu prietenii, sa calatoresc, sa fac fotografii … De fapt, imi plac multe lucruri si nu ma plictisesc aproape niciodata. Cam asta am vorbit. Am ramas placut surprinsa cand l-am vazut pe-acolo pe Cristi Lupsa. Venise pentru filmarea unui interviu. Am schimbat cateva vorbe, apoi a venit si Sorin (Tranca) si discutia s-a centrat spre “ce insemna sa fii harnic”, “cat conteaza aspectul fizic” apoi s-a vorbit despre muzica si alte cele. Imi amintesc ca Sorin a spus ceva de genul “dupa 26 de ani mi-am promis sa nu mai pun atata accent pe aspectul fizic, ci pe alte lucruri” Cred ca se referea la acele lucruri care sunt valoroase in ele insele. In sinea mea, l-am felicitat pentru asta.
Da – nu putem nega ca pentru noi toti conteaza felul cum aratam, dar nu cred ca trebuie sa facem din asta o prioritate. Riscam astfel sa ne zbatem intr-o continua nesiguranta si sa avem mereu o stare de nemultumire – iar cel mai mic rid ne poate lua in ochii nostrii proportiile unui cataclism. De aceea trebuie sa punem accent pe lucrurile care nu se deterioriaza odata cu trecerea timpului. Sorin – bine gandit.
O, da, sa nu uit, am plecat de acolo cu trei carti (imprumut):

Emotionomics – Daniel Hill
Screw it, let’s do it – Richard Branson
Funky Business Forever – Kjell Nordstrom; Jonas Ridderstrale

Leave a comment

Somer cu diploma


                
Facultatea – o fabrică de şomeri pe bandă rulantă. Perspective- zero. Cine se mai uită la diplomă ? Angajătorii sunt sceptici în ce priveşte competenţele proaspeţilor absolvenţi. Întrebarea „Ce ştii să faci?”mai este încă valabilă”
               Coborârea standardelor de admitere la o facultate a cauzat o supraaglomerare de tineri mediocri licenţiaţi în diverse specializări, dar, fără a avea o solidă pregătire practică. Conform statisticilor, în 2009, au absolvit facultatea 67.000 de economişti, 22.000 de pedagogi, 12.000 de filologi şi jurnalişti, 14.000 specializaţi în ştiinţe politice şi administraţie. Numai că, toate aceste specializări nu impresionează pe nimeni. Mai ales pe angajatori. După absolvire, tinerii îşi pot admira în tihnă diploma. Cel puţin,pentru asta au tot timpul. Căci, în ce priveşte faptul de a o folosi efectiv, aici, mai au de aşteptat. În curând, îşi dau seama că diploma nu îi ajută prea mult pe piaţa competitivă a locurilor de muncă. În cazul unora, diploma nu numai că nu le este de folos, dar  a avea o diploma echivalează cu a avea un fel de handicap. Şi aici, funcţionează legile economiei: când oferta este prea mare, scade cererea. Angajatorii se uită la competenţie, la experienţa de lucru efectivă.
            În ultimii ani, numărul mare de absolvenţi a mers mână mână cu scăderea  nivelului academic. Acum ştim, mai mult ca oricând că „oricine poate face o facultate”. De aceea, o diploma nu mai spune nimic, nimănui. Învăţământul românesc  a devenit o fabrică de diplome pentru care nu mai garantează nimeni. Mai mult, tot mai puţini studenţii iau şcoala în serios. Pentru majoritatea, drumul până la facultate a devenit o plimbare cu un scurt popas, când trebuie să o asculte „pe-aia” sau „pe-ala”, şi, răsuflă uşuraţi imediat ce cursul s-a terminat. Puţin sunt cei care să facă mai mult decât li se cere. Majoritatea nu fac nici ceea ce li se cere. De aceea, studenţii români sunt aşa cum sunt. Munca individuală a devenit o ciudăţenie. Biblioteca un loc uitat. Se învaţă pentru examene şi atât. În aceste mod, anii trec, diploma vine, dar locul de muncă rămâne pe stand by.  Însă, aşteptările tinerilor absolvenţi sunt mari: pretenţii de salariu şi toate cele.
              Am ajuns în situaţia în care studiile nu mai valoarează nici cât o ceapă degerată. Facultatea a devenit un accesoriu nepretenţios, dar obligatoriu. Un „must have” înainte de a bate la uşa oricărei firme.
            Pe timp de criză, cei mai greu le este tinerilor absolvenţi. Fără experienţă practică, ei se află pe terenul nesigur al incertitudinii. Obsedanta întrebare: „Îmi voi găsi vreodată un loc de muncă?” revine mereu şi mereu. Pentru majoritatea, răspunsul este el însuşi un semn de întrebare. Aceasta nu este o situaţie „de dat cu banul”, ci, mai mult, o „chestiune de noroc”, de şansă, de relaţii. Pe acest drum întortochiat  al găsirii unui loc de muncă, cei competenţi, dar fără experienţă, riscă să rămână pe nicăieri. Pentru mulţi dintre absolvenţi, incertitudinea a rămas singura certitudine, iar întrebarea „Încotro?” rămâne împotmolită de noianul crizei. 

Obs: Text scris pentru cursul de Jurnalism Cultural cu Sorin Preda

1 Comment

Aveti cumva o carte cu cazuri concrete de crima ?

Raspunsul la intrebarea “Ce doriti ?” sau “Cu ce va pot ajuta ?” te poate lasa uneori cu gura cascata. Asa s-a intamplat si in cazul meu acum cateva zile. Sambata pe la pranz am intrat intamplator intr-unul  anticariat. E un loc pe unde mai trec din cand in cand.  De data aceasta, am ramas putin mai mult decat de obicei. In mod normal  intru ca sa vad daca s-a primit ceva nou. In cazul in care vad ceva bun, cumpar, fara sa-mi para rau de bani. Sambata am avut mai mult timp la dispozitie. Cand am intrat in anticariat am constatat ca eram singurul client. Dar, nu dupa mult timp, oamenii au inceput sa vina. La un moment dat,  intra un barbat vorbind la telefon cu sotia (cred) Cam asa suna conversatia: “Alo, uite sunt aici la carti. Spunem ce sa iau. Ce ne mai trebuie pe-acasa. Vreo enciclopedie ceva ?! Sunt aici destule … Uite, am gasit una groasa. Cum se numeste ? Stai sa vad… Istoria romanilor de Nicolae Balcescu. O iau? Cum? Cat costa ? Stai sa ma uit … 50 de lei. Cum? E prea mult ? Bine, hai ca ma uit daca gasesc una mai ieftina”. Apoi a inchis telefonul si a aruncat o privire fugara spre rafturi. Avea o mina nemultumita, ca si cum nu ar fi gasit ceea ce cauta, apoi a facut stanga-imprejur si a iesit cu pasi grabiti. Nu trece mult timp, usa se deschide din nou si intra un alt barbat. Arata intr-un anumit fel putin ciudat, de statura medie, nici slab nici gras, avea niste ochelari cu lentile groase si rama era cam demodata, imbracat in blugi, intr-o geaca rosie, purta un fes rosu pe care il tinea in varful capului. S-a uitat la carti, apoi  intreaba vanzatorul cu un ton usor indiferent: “Buna ziua, aveti cumva o Istorie a Criminalitatii, dar, imi trebuie ceva cu cazuri concrete, sa fie descrise crimele?” Vanzatorul ii spune ca nu il poate ajuta deoarece nu au ceva de genul acesta.. Barbatul sta putin pe ganduri, ca si cum nu ar crede ce i s-a spus. Mai intrebata inca o data “Sigur nu ?” si incepe  sa se uite la carti: arunca rapid o privire peste rafturi, deschide doua carti, le pune la loc si apoi priveste in jur usor descumpanit. Vede ca vanzatorul nu-i mai adreseaza nici un cuvant, tinteste usa, merge spre ea, si in momentul urmator se afla pe strada. Dupa putin timp, usa se redeschide, pe ea intra un barbat cam de treizeci si ceva de ani, nu tocmai chipes, avand un inceput de chelie si o usoara tendinta spre ingrasare. E imbracat in blugi, in picioare are niste adidasi albi si poarta o geaca maro de lungime medie pe care o tine deschisa. Acesta se uita putin la carti, apoi intreaba “Aveti cumva un roman de dragoste. Asa, o poveste frumoasa… Dar, sa nu fie prea scump….”. Vanzatorul ii arata masa din mijloc unde sunt expuse cartile de categoria a II-a. E vorba de acele  “romane de dragoste de duzina” care au coperta ilustrata in culori puternice. Barbatul isi apleaca capul spre masa, se incrunta putin si isi ia un aer preocupat. In acest timp isi plimba privirea peste peste cotoarele cartilor si din cand in cand atinge o carte cu degetul. Pare nehotarat, ca si cum nu ar sti ce sa aleaga. Se uita spre baiatul de la casa si il intreaba: “Dar, nu puteti sa-mi recomandati dvs. una ?”.Vanzatorul ii spune ca trebuie sa  gaseasca ceva in toate cartile acelea. Acesta se uita din nou la masa. Apoi isi indreapta privirea spre rafturi. Arata nemultumit iar gesturile lent tradeaza o stare de plictiseala. In cele din urma, se intoarce din nou spre masa, alege o carte si se duce cu ea spre casa de marcat. Vanzaorul ia cartea, o scaneaza si citeste pretul cu voce tare. Barbatul baga mana in buzunar, ia o bancnota si i-o intinde vanzatorului. Tanarul deschide casa de marcat, pune banii, apoi ia restul si il pune in mana intinsa a barbatului. Acesta il  ii intreaba daca are o plasa. Vanzatorul raspunde afirmativ iar cartea impreuna cu bonul este pusa intr-o plasuta transparenta. Barbatul ia plasa, multumeste vanzatorului, si iasa pe usa . In urma sa, sunetul stins al clopotelui de la usa vibreaza pentru cateva clipe.

4 Comments

Job-uri de criza



Am povestit cu cativa dintre colegii mei despre ce fac in momentul de fata. Cei mai multi  dintre ei nu lucreaza, sau, au un job de care nu sunt prea mandri. Si – nu e vorba ca ar avea pretentii exagerate Cativa au reusit sa se angajeze la vreun site “de stiri” unde fac un fel de pseudojurnalism. O colega  (care scrie pentru Tabu) a refuzat un job “in media” unde avea o “norma” de 10 articole pe zi (un fel de preluare a subiectelor din presa romaneasca). Ana, in schimb, a acceptat acest job “de mana a doua”, chair daca nu e tocmai ce isi dorea.  Ea fiind o fata foarte capabila care scrie impecabil, se poate vedea aici. Intre noi fie vorba, decizia colegei mele de a refuza acest job este intemeiata, ce se face acolo  e mai mult maculatura decat scriere jurnalistica. O alta colega si prietena, Georgiana face layout pentru TV Mania. Un job in care trece pe pilot automat si se simte ca un zombi ce bajbaie in intuneric in cautarea “a ceva ce da de gandit”. Ea este obisnuita cu o anumita provocare intelectuala, i se trage de la analizele economice serioase pentru NewsIn. E o tipa extrem de smart, mereu cu un pas inaintea celorlalti. Mi-a povestit ca, uneori, ii vine sa se ia cu mainile de cap si sa se arunce pe geam, numai sa nu mai vava monitorul in fata ochilor. Dar, nu are ce face. Merge mai departe…Ca noi toti de altfel. Alte doua colege fac un internship la TVR cu speranta ca “candva, cumva” se va intampla “minunea” si vor fi angajate. Insa, acum , intership-ul a devenit “ceva de lux” – tot mai putini isi permit. Caci, chiria si cheltuielile nu se platesc singure.
Am intalnit la multi prieteni de-ai mei expresia “nu pot sa fac asta, am nevoie de bani”. Si pentru bani accepta un job de criza, care, intr-un final, nu le aduce nici bani, nici satisfactie. Dar, ii ajuta sa supravietuiasca. In ce priveste job-urile, pe net e cum e, dar, daca deschizi ziarul, vezi totul felul de oferte de munca, care de care mai ciudate. Ti-e si frica sa suni, caci nu stii cine raspune la celalalt capat al telefonului. Daca tot e vorbim de job-uri pe timp de criza, imi amintesc ca am primit o oferta  pentru un astfel de job acum cateva luni: “Alo, domnisoara x ?” – “Da, eu sunt. Spuneti” – “Avem o oferta de job pentru dvs” – “Despre ce e vorba ?” – “Stati sa va explic …” – “Va ascult” – “Pai, noi suntem un salon de masaj erotic si avem nevoie de tinere dragute care sa ne gaseasca clienti. Veti lucra in echipe de trei persoane. Veti aborda domnii singuri, le veti prezenta oferta noastra si veti incerca sa ii convingeti sa vina salonul nostru.”- “Poftim?!” “Am zis sa va spun mai intai despre ce e vorba” “Nu sunt interesata. Multumesc!” Si asta a fost tot …

Tentant, nu ?

Leave a comment

Ce mai e cu site-urile de job-uri ?!

 Nema’ job pe site-rile de joburi

Site-urile de job-uri sunt la pamant. Cam bate vantul in oferta de locuri de munca. Am stat astazi o ora si ceva pe ejobs, bestjobs si myjob sa vad ce mai e nou. Mai nimic. Tot aceleasi oferte – iar si iar. Sa zic ca nu pierd vremea, mi-am actualizat CV-ul si am aplicat la trei job-uri “ca sa fie”. 
Dupa cum vad, bestjobs o duce din ce in ce mai rau. Si, era numarul 1 acum un an si ceva. Nu ma mira ca angajatorii aleg  ejobs.ro sau myjob.ro pentru a-si posta ofertele. Aceste site-uri au tarifele mai mici decat  cele oferite de bestjobs.ro. Cel mai mic tarif pentru un job pe bestjobs costa 49 de euro. Mie nu mi se pare tocmai putin. In schimb, pe myjob poti sa dai si anunturi gratis. Asa ca, putin mai aleg sa plateasca cand au si alternativa “de a-si face treaba” fara sa scoate nici un ban din buzunar. Si  varianta “myjob” chiar funtioneaza. Eu am pus, acum ceva timp, pentru o prietena, un anunt gratis pe myjob. Desi anuntul era gratis, oamenii l-au gasit si au aplicat, apoi a avut probleme in sortarea Cv-urilor, erau prea multe. Nu cred ca cei de la bestjobs au o baza de date (CV-uri) maimai mare si mai buna pentru a motiva banii pe care ii cer.
Dar, daca esti destept , ca si candidat, iti faci conturi pe toate cele trei site-uri. Astfel, nu iti scapa nimic.In ce priveste site-urile de job-uri, merita mentionat si hipo.ro, un site sarac in oferte de locuri de munca, dar pe care te poti baza. Dupa cum decurg lucrurile, se pare ca vom ajunge sa avem mai multe site-uri de job-uri decat oferte de job.

3 Comments

Au revoir Elle

Gata – nu mai cumpar Elle. I-am fost fidela patru ani. Dar – Elle s-a schimbat, cu fiecare luna, continutul a devenit tot mai subtire. Paginile fashion nu sunt de ajuns. Mai ales acum, cand avem internetul la dispozitie. Site-ul www.instyle.com are tot ce ti-ai putea dori in materie de fashion, accesorii si noi tendinte. Iar pentru fotografie fashion exista www.fashionising.com, acopera cele mai importante sedinte foto din lume. Si sa nu mai vorbim de blog-uri. Asa ca, Elle, imi pare rau …

Imi place sa citesc, imi plac revistele. Cand eram micuta obisnuiam sa ma uit cu nerbdare pe revistele pe care le cumpara mama mea. La inceput a fost Femeia, Doina, apoi au venit Avantaje si Unica. Tot ce se scria acolo mi se parea grozav, ma uitam cu admiratie la paginile de moda. Apoi, in liceu, am descoperit Elle. A fost aproape o revelatie. Imi placeau articolele si sectiunea fashion. De atunci, am continuat sa cumpar si sa citesc cu nesat Elle. Asteptam cu nerabdare fiecare numar. Preferam numerele care aveau un model pe coperta si nu o vedeta, mi se pareau mai necosmo 🙂
Pana acum, am cumparat Elle pentru sectiunea de fashion, pentru editoriale si pentru reportaje. Insa, de un an si ceva, Elle si-a pierdut din calitate cu trecerea fiecarei luni. Acum 2 luni a renuntat si la editorialul lui Daragos Bucurenci, din motive financiare. “Elle ne m’aime encore”  a spus atat de poetic Bucurenci pe blog.
Stiu ca Elle este un nume la nivel international, si ca “este cea mai citita revista de femei”, insa, nu stiu cati vor mai fi dispusi sa cumpere revista pentru simplul fapt ca se numeste Elle.  Simona Catrina comenteaza inronic “Planturoasa, lucioasa , lata, revista Elle scapa din vedere taman continutul. Mai ales ales cand e scris alb pe maro, cum au obiceiul, corectura chioraste si trece ca libelula peste randurile inepte. ~ Pentru o data, designerii si-au luat rolul in serios ~. Pentru altadata insa, redactorii si-au luat rolul in gluma.” Si acest comentariu nu e departe de adevar. Paginile glamour nu sunt de ajuns pentru a da 9,9  lei pe aceasta revista. Mai ales cand ai de unde alege (Harper’s Baazar, Tabu, Viva, Cosmopolitan, Tango, eventual Joy, Glamour sau Unica, Avantaje) Caci acum, in vreme de criza, concurenta nu este numai la nivel de produs (sa fie din aceeasi categorie) ci si cu oricare alt produs sau serviciu. Spre exemplu, pretul unei reviste concureaza si cu un pensat sau o iesire la McDonald’s. Nu  mai aruncam banii pe fereasta ca in 2007 si, inainte sa cumperi ceva,  te gandesti de doua ori. Asa functioneaza lucrurile acum. Legea concurentei e ca si legea junglei – dura, mereu este cineva care pierde. Nu am cumparat Elle din decembrie. Ieri am vazut ca a aparut si numarul pe ianuarie. Am rasfoit-o si am ramas dezamagita. Pur si simplu nu am gasit nimic care sa ma atraga la nivel de continut, pana si fotografiile (70% o cumparam pentru asta in ultimul an) nu erau cine stie ce. M-am uitat in jur, aproape nimc interesant – se vede ca tocmai am iesit din sarbatori. Intr-un final, am sfarsit prin a cumpara Harper’s Bazaar (Natalia Vodianova pe coperta). Si – am mai deschis inca o revista, care mi-a placut – Tango. Am rasfoit-o si am ramas placut surprinsa. Am descoperit in paginile ei ceva ce caut demult – calitate . Am cumparat-o fara sa am cea mai mica ezitare. Acum, se afla langa mine… Si, se va afla mult timp de acum incolo…

1 Comment