Intr-o zi de sambata …


Nu toate sambetele sunt frumoase, sunt unele in care afara e frig, ger chiar, si tot ce vrei este sa ajungi cat mai repede acasa. Uneori metroul de duce pe la Unirii, iar pentru a-l schimba trebuie sa cobori si sa astepti pe peron pana vine trenul potrivit. Cateodata, ceea ce se intampla pe acel peron te surprinde placut si ai vrea sa mai stai. Astazi, motivul pentru care am stat mai mult decat in mod obisnuit la Unirii 2 a fost piesa de teatru “Pierrot Lunaticul”. Frumoasa initiativa celor de la Teatru Act. Mi-a placut atat de mult ce am vazut incat trenul a trecut de patru ori pana sa il iau. Totul este excelent in acest spectacul: actorii, muzica, regia. Pur si simplu te prinde. Langa mine era un copilas micut  de vreo trei ani care scotea sunete de exclamatie de fiecare data cand ceva il incanta. M-a inviorat rasul acelui copil. Pentru el, totul era extraordinar, poate vedea asa ceva pentru prima data in viata lui. M-am bucurat si eu cu el. In aceasta epoca in care ” le avem pe toate” putine sunt lucrurile care sa ne mai impresioneze. Si totusi … bucuriile simple vor ramne. Acest spectacol este bun tocmai prin faptul ca transmite emotiile in mod direct si nemijlocit, ceea ce actorii prezinta sunt fapte de viata. Speranta, bucurie, tristete, dejamagire, teama – toate aceste trairi se succed pe chipul mimilor intr-un ritm alert.

Daca ajungi la la 12.30 in Unirii 2 si este un astfel de spectacol , poposeste pentru cateva minute si foloseste ochii pentru a vedea cu inima.  In font, pentru ce ne grabim atat ?!

  
  1. Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: