Ce păcat că nu mai cred în Moş Crăciun …

Bip…bip…bip…. Ce se aude ? A… alarma. E dimineaţă! Ce vis frumos… S-a dus… Asta e – toate se duc. Întind mâna spre telefon să opresc alarma. Devine enervantă – sună din ce în ce mai tare. Ok. Am auzit… Ajunge! Ceva cade jos… E telefonul! Aşa merită … Dar, tot sună …. Deschid cu greu ochii, ridic telefonul de jos şi anulez alarma. 6:30 – ora mea cea de toate zilele… Mă ridic şi încerc să mă mişc cu talent spre baie. Cu ochii mai mult închişi, mă împiedic de ceva şi cad. Întins pe podea – am o altă perspectivă. Mă conectez rapid la realitate. O durere ascuţită de spate îmi dă semnalul. Încerc să mă detaşez, privesc în jur şi schiţez un zâmbet. Îmi spun „Relax, take it easy”! Şi, chiar încerc… Dar, ce naiba’ caută fierul de căcat în mijocul camerei ?! Nevoia de atenţie ? Probabil. I-am acordat-o.  Din plin. Pe gem, afară. Prea multe lucruri inutile în viaţă! Ah….cămaşa… ar trebui călcată… Lasă, va merge şi aşa… Oricum, se poartă stilul messy.

Cobor scările… Jos,  mă aşteaptă micuţa mea maşină cu toane. De ce toane? Simplu: câteodată porneşte, câteodată nu. În dimineaţa aceasta, s-a decis să nu pornească. Nu-i vina ei, cred că trebuie să-i schimb un rulment. Dar, am tot amânat. Record! După doar 20 de minute o fac să porneacă. Asudat – mă urc la volan. Asta e – se pare că voi întârzia… Presimţirea se adevereşte. Într-un final, ajung la job. Mă îndrept ţintă spre birou. Pe faţă am un zâmbet tâmp.„ Hei, ce s-a întâmplat?” mă întrebă mirat un coleg. Răspunsul vine prompt, pe un uşor ton sarcastic:„Nimic, doar mă bucur de viaţă”. Colegul ridică din umeri şi mă lasă să-mi văd de-ale mele. La serviciu, toate la fel: telefoane, clienţi, înjurături. Bonus: o scădere de salariu! Nu-i aşa că sunt norocos?

Ora 18. Gata, s-a teminat. Cel puţin pentru azi. „Home – I’m coming”. Trafic. Drumul spre casă  devine: lungul drum spre casă. De ce oare a lăsat Dumnezeu atâtea maşini?

Deschid radio-ul… Nimic. Pun un cd. Parcă-i mai bine. Şi uite aşa înaintăm… Ştiţi că se spune că oamenii sunt cei mai nefericiţi la volan? Şi – nu mă mir. Bine că am muzică. Încet-încet, ajung acasă. Deschid uşa. Las genta jos. Merg spre frigider. Iau o bere şi mă trântesc pe canapea. Unde e telecomanda? A – aici. O iau şi apăs „Power”. Nimic. Ecranul televizorul rămâne negru. Nu se poate„S-a luat curentul”! . Trantesc telecomanda cat colo. Mă ridic. Mă uit pe fereastră: întuneric. Afară ninge. Îmi spun:„Ce păcat că nu mai cred în Moş Crăciun…”

Obs: Am scris acest pentru un job de copy 🙂